Aveam o chestie care mă împiedica să mă uit la serialul meu cu terapie, adică era ceva dincolo de dramele personajelor. Oricum, e ultimul sezon și poate se schimbă și tematica scrierilor mele. Fac eu mișto de mine că sunt proastă, dar pe lângă glumă e și o recunoaștere a faptului că nu le știu pe toate – ceea ce e în general reconfortant. Doar la Analiză II îmi doream ca prin miracol să înțeleg cum se calculează integralele: that too passed, la fel ca mine. Cu cinci! 🙂

M-am apucat să scriu după care a venit weekend-ul și am decis să nu mai muncesc cum fac de obicei, am călcat. M-am folosit de acest minunat prilej ca să-mi număr binecuvântările, călcatul rufelor e o artă pierdută. Apoi am citit tot mișto-ul posibil, toată furia pe HORECA, pe ai noștri, pe ai lor și pe oricine poate fi făcut răspunzător pentru stare asta de kko… dar, la @ChakraRelaxata am găsit câteva cuvinte cu care chiar am rezonat:

“Zilele trecute era chiar un mesaj (dintr-o energie între 5 și 7D, eu am estimat un 6,3D) cu un pătrunzător mesaj transformațional, și anume “NU FIȚI MÂNCARE!!!”. Cred că fiecare simte la ce energie se conectează când conștientizează cu toată ființa lui un adevăr profund, și anume că nu vrea să fie tocăniță. Cu cât ne-am mai conectat și noi cu noi, știm bine că un mesaj nu este doar despre conținut (de altfel ok), ci în mult mai mare măsură despre energia cu care este transmis. Iar asta se simte și în tipul literelor pe care le folosești. Pe principiul “Huooo, nu mai țipa, îmi ridic vibrația acum!!!””

Zicea Atlasul Norilor și l-au ales pe bietul Hugh Grant ca reprezentant al celor puternici în toate planurile: The weak are meat and the strong do eat. Mamaia mea le zicea la ăștia cu rana de abandon puternic exprimată pe figură că au ochii blegoșați. :))) Iată că se fac mâine-poimâine 13 ani de când a plecat dintre noi și lecțiile ei încă dăinuie: să nu fiu proastă era sinonim cu să nu fiu slabă, nici la caracter. 🙂 Așadar, zilele alături de ea începeau cam la ora 5 și se mânca zdravăn, cu pâine – ouă vara și d-ale porcului iarna. Grele, că femeia avea de înfruntat viața fără bărbat, era văduvă cam de la 50 de ani. Și tocăniță făcea mamaie, chiar și iepure la cuptor cu foi de dafin și vin, dovada că stăpânea perfect arta de a nu fi tocănița nimănui. Nu vorbim de chestii elaborate, doar de înțelepciunea de a supraviețui și a crește cât de cât în siguranță două nepoate care nu puteau sta cu mama lor… că așa era atunci. Discursul ăsta pe prostie, de la pupitru de Palat până la postări complet idioate de pe pagina oficială, nu o să convingă pe nimeni – evident, dacă asta urmărește. Noi ca popor suntem obișnuiți cu shaming-ul de la vârstă fragedă, obrazul s-a îngroșat și toate cuvintele grele se lovesc surd de pielea tăbăcită și apoi se duc în altă parte. Îl aud pe fiul meu că repetă la istorie pentru ora online cum e cu creaționismul și cu evoluționismul, nu au îndrăznit să le scrie în manual de Homo Erectus… Înainte de martie 2020, nu ne făceam așa multe griji legate de selecția naturală – pentru că e naturală și nu necesită investirea cu un bles… cu o urare de sănătate. D-aia îmi caut referințe în copilăria la țară, viața era simplu și implacabil tranșată: Auzi, fa, ce vrea ăla cu ochii albi, de ce te caută la poartă?! Nu erau albi, erau albaștri, dar băiatu nu prezenta încredere, părea slab de înger și de gene. Nici nu se striga în urma ta: Ajungea-te-ar selecția naturală! ci mai degrabă: Care dracu’ sunteți?! când nu deosebeai nepoții. Mi-am adus aminte toate astea pentru că simțeam la mamaie o nemulțumire când nu reușeam să stăpânesc abilități esențiale pentru o potențială selecție naturală și/sau apocalipsă cu oameni care strănută. O chem uneori în vis și aș vrea să-i spun că sunt bine, dar nu-mi place să mint. O să fim bine când singura preocupare va fi să fim bine pentru noi și să-i lăsăm pe ceilalți să fie bine cu ei. Pe românește asta se numește să nu faci dragoste cu grija pentru aproapele tău, dar să ai liber la dragoste cu aproapele însuși. Surprinzător are legătură și cu industria ospitalității care a scumpit ciorba: Vezi-ți de ciorba ta, băh!

Aveam discuția asta conceptuală cu părinții mei în primăvară și eu am zis că dacă nu mai pot să merg la Balchik, mă vac… ăăăh, nu o să mai fiu proastă. De ce Balchik?! Pentru că acolo îmi ridic eu vibrația. Pot să mi-o ridic și o dată pe an, important este să nu fie blocat drumul, calea… Sincer prefer să mi-o ridic de câte ori se poate, cred că se dragostea făcută cu vibrație ridicată este exact ce ne-ar recomanda și medicul. 😛

Acum sunt stresată că m-am tot câcâit cu scrisul la postarea asta, mi-am schimbat ideile de cinci ori, mă cert că nu le notez niciodată și, și… a picat fb, pământul s-a oprit și a trebuit să-mi iau doza de FOMO de pe twitter. Îi pusesem numele Secretul pentru că nu am putut să trec deloc prin cartea aia, nu s-a lipit, deși am citit unii din autorii menționați de Rhonda. Secretul meu este tot ăla menționat de bucătarul meu preferat care a ales să plece înainte de această apocalipsă: embrace love and cooking with reckless abandon (A. Bourdain). Iar mamaia mea avea o vorbă care datorită scrisului meu, va dăinui: Îmi fac și mănânc!

Poate că asta se întâmplă când nu mai mușcăm din viață cu aceeași poftă și noi credem că nefiind prezenți în viața celorlalți o să-i determinăm să ne ducă dorul – iată ce ton cumințel și smerit e azi pe fb… Secretul o fi și să nu ne îmbuibăm, să teach by example, să practicăm moderația în opinii și recunoștința că simțim încă gustul cartofilor prăjiți cu telemea rasă.

“Am câștigat și eu o dată, da’ tot la loterie. Nu știu cum s-a făcut, mi-a ieșit lozul cel mare, ce fericire! Bani, bani, bani… ptiu! Ce s-a întâmplat? M-am deșteptat, visasem!” (recunoașteți autorul)