A Lot Like Love

Ce arată ca dragostea și nu e dragoste? Cum o recunoști? Circulă pe fb încă de anul trecut un citat/paragraf atribuit pe nedrept lui Anthony Hopkins. Ne place de el, în special după Meet Joe Black, dar originalul pare să-i aparțină unei gagici Brianna Wiest – This Year, Let Go Of The People Who Aren’t Ready To Love You. La început de an mi-am notat pe agendă niște motivaționale d-alea cu Meriți… dar în engleză. Se pare că sunt mai puternice în limba maternă, dar nu se nimerește mereu să fie așa pline de semnificație în română. Am citit și la Thrive Gloval un articol interesant legat de asta și concluzia lor este că rădăcina acestui comportament este în copilărie, o perioadă în care nu aveam încotro decât să ne imaginăm că oamenii care ar trebui să ne îngrijească și să ne iubească aveau alte programe de rulat. Zice tipa care a scris următoarele rânduri și nu Anthony Hopkins:

“Stop having hard conversations with people who don’t want to change. Stop showing up for people who are indifferent about your presence. Stop prioritizing people who make you an option. Stop loving people who aren’t ready to love you.

When you start showing up to your life wholly and completely, with joy and interest and commitment, not everyone is going to be ready to meet you there.

It doesn’t mean you need to change who you are. It means you need to stop loving people who aren’t ready to love you. 

Credeam că asta spune despre mine că sunt o persoană bună, că e datoria mea să văd bunătatea și lumina acolo unde nu era nimic… gol. Stăteam într-o zi la laptop și munceam, dar și la mine pe fundal rulează mereu programe din cele mai dubioase și m-am trezit că îmi vine să plâng. M-am oprit din ce făceam și am plâns cu sughițuri. Suprinzător chiar și pentru mine, nu era despre ceea ce meritam, ci despre ce nu meritasem. Ideal ar fi ca la un moment dat să le dai drumu’, dar noi femeile suntem construite să facem respirație gură la frunză unei ferigi. Nu ne stă în fire să acceptăm că a murit, posibil că noi am omorât-o. Mi-a luat tot mult timp să-mi dezvolt relația cu plantele de interior, dar se pune că eu am început anapoda, nu în ordinea firească: plante, animale, o relație și apoi un copil. Într-o vacanță de vară, am avut grijă de un pui de porc, mi-aduc aminte ca ieri mirosuri și senzații. Am urât porcul ăla și mă uram pe mine că-l uram. Nu știam să spăl nimic destul de bine, porcul puțea, biberonul puțea și mă simțeam proastă că nu mă născusem învățată. Porcul a supraviețuit și aș zice că probabil a fost sacrificat în gospodărie, a rămas mereu în urma celor care au fost vânduți. Mă instruiesc acum să iubesc fără rezerve, nu vreți să știți cu ce viețuitoare trebuie să încep. Cred că și iubirea trebuie văzută undeva ca să o putem reproduce, să învățăm să iubim. Aia cu fără rezerve vine mai târziu.

Conform zicalei că numai proștii au certitudini, eu am mereu dubii. Alături de vorba ailaltă românescă cu ce nu lași să moară, nu pot să trăiesc știind că am lăsat să moară: de la plante de interior până la oameni și relații.

“The truth is that you are not for everyone, and everyone is not for you. That’s what makes it so special when you do find the few people with whom you have a genuine friendship, love or relationship: you’ll know how precious it is because you’ve experienced what it isn’t.”

True, true… aș zice, dar și dacă erau vorbele lui Anthony Hopkins tot îmi permiteam aroganța de a-l contrazice. Nu mă mândresc cu mine și felul de a fi, dar prin tot ceea ce sunt, am atins inteligența porcului: de a supraviețui (btw, sper că se știe că sunt ființe inteligente). Tot se bate acum monedă pe evoluție, se comunică pe un ton superior de către unii semeni că e bine să lăsăm nature take its course. De parcă dacă nu am lăsa-o, ce?! Am avut mereu admirație pentru oamenii care au știut să taie din viața lor alte persoane, cu precizie, uneori chiar am beneficiat de operația salvatoare. Aparent evoluția lucra prea lent… Eu am plâns ca o fleață neștiind că s-a aplicat o rețetă de purificare a listei, a proximității, a cercului și ce-o mai fi. Plângeam că și atunci și acum caut însemnătate în tot ce mi se întâmplă, caut să înțeleg. Dar dacă rețeta mea de supraviețuire e cea mai bună (pentru mine)?! Dacă sunt eu aia care lasă ușa deschisă, whatsapp neblocat și toate canalele deschise și eu sunt eu, tu ești tu?

“That doesn’t mean you ruined a relationship. It means that the only thing sustaining a relationship was the energy you and you alone were putting into it. That’s not love. That’s attachment.”

Maybe… v-am zis că nu pot să fiu de acord cu tot. Există și o situație în care eu las ușa deschisă și nu aștept karma să dea în cap nimănui, nici roata să se întoarcă, mai mă uit în urmă până pot să zâmbesc. Ăla e nivelul la care râvnesc, de împăcare, detașare în loc de amărăciune. Chestia asta cu eu nu o să fiu aici dacă o să mă cauți are un ușor iz de vindicativ. Mai bine cresc o suculentă că e ușor de nurture, cultivăm ceva în suflet care să înflorească mai târziu. ❤

“Then wait in the darkness, just for a little bit… ” A total NO-NO for me, I sleep with the lights on. 😛

Las poza de comparație, am albit, dar parcă altundeva se citea ce am devenit… 2017/2021

3 Comments Add yours

  1. Vai, vai, cât râvnesc şi eu la nivelul ăla de detaşare. Şi uneori mă mint că pot. Dar nu prea.
    M-am uitat la un podcast cu Teo (pe care o îndrăgesc tare fără să-i urmăresc emisiunea deci o ascult când o găsesc dincolo de asta). Spunea că uită oameni care o rănesc. Şi dacă nu ştii cine sunt, cum se numesc acei oameni, ei nu există deci nu există nici suferinţa. Hmm. Nu ştiu cum se poate asta. La mine uşa e deschisă şi chiar şi aşa, ies şi eu des în prag şi mă tot uit în jos şi-n sus, să nu cumva să… of.

    Like

  2. Irina says:

    Cum ziceam în postare, eu nu am certitudini și tipa cu care fac coaching îmi atrage mereu atenția să folosesc cuvintele cu înțelepciune… așa că nu cred, ci simt că trebuie să fim noi din toată inima. Că uneori lăsăm de la noi și atunci să fie deplin, suntem cel mai bun instantaneu al nostru dintr-un moment, așadar nu avem cum să greșim. Putem să uităm și să învățăm sau mai frumos, să uităm și să iertăm. Nu zic că e ușor, dar repetiția este încă mama învățăturii. 🙂 Nici eu nu sunt acolo, iau fiecare zi cum vine. Te îmbrățișez tare!

    Like

  3. Silvia says:

    Iubirea vine de la noi, e o emoție ce ne aduce dulceata în suflet , ne încălzește, e a noastră gândindu ne la …. celalalt care nu are nici o vina ca nu reușește să…” vină la întâlnirea “pe care noi o credem punte între suflete.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s