Timp de ca(nt)litate

on

S-au suprapus iar niște lucruri care să ducă la o postare, altfel nu prea mă mai străduiesc să țin pasul cu tendințele. Totuși, o să fie o postare despre tendințe. Am citit la recomandările lui Orlando un articol (e tag-uit pe blog) care sumarizează concluziile din subtitlu: In its 85 years and counting, the Harvard Study of Adult Development has found that personal connections are the most important factor in long-term health and happiness. E frumos așa, nu e ca și cum nu știam lucrurile astea, dar poate ultimii trei ani au adâncit tristețea și realitatea singurătății ca stil de viață. Am fost un copil și un adolescent solitar, mereu am găsit în imaginație mai multe decât putea să ofere viața la vremea aia sau poate că umblam în cercuri greșite pentru necesarul de provocări intelectuale. Zice articolul că atunci când ne simțim izolați, corpul și creierul nostru reacționează în moduri menite să ne ajute să supraviețuim izolării. Adică și corpul și mintea au păstrat din acele trăsări de supraviețuire de acum 50.000 de ani. E ca și cum evoluția a sărit intenționat niște caracteristici care ne sunt inutile astăzi. Sau poate nu chiar inutile, dar dacă e nevoie de un studiu de la o faimoasă universitate care să concluzioneze asta, posibil că ceea ce nu trebuia să găsim neapărat în cărți a trecut pe lângă noi.

Cum nu am avut mereu certitudini și nici nu ar trebui să propovăduiesc asta, cred că fiecare știe ce-i face bine și uneori acel ceva e foarte ușor de obținut dacă nu intervine ego-ul. D-aia uneori simt că terapia/coaching-ul tind să facă mai mult rău decât bine, posibil să nu fi găsit eu profesioniștii potriviți. Foarte multe persoane din jurul meu se bat cu pumnul în piept că au făcut compromisuri în trecut și că acum nu mai sunt dispuși să le facă de dragul nimănui – esența ideii: cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt. Doar că tot de la terapie aflăm că mama și tata sunt singurii care pot să te iubească așa cum ai venit pe lume și le-ai luminat existența. Dacă părinții au venit cu inimile pe jumătate golite de iubire necondiționată, matematic ești 50%+50% cu partenerul și deci un întreg (e o idee din cartea numită Love Is a Choice). Când se naște copilul, o să primească de acolo de unde nu e preaplin. Concluziile și le trage fiecare citind articolul, din punctul meu de vedere, lotul de subiecți e puțin biased – poate așa s-a dorit. Problema, dacă ar fi o problemă undeva, este că prea puțini din generația care acum are între 40 – 50 de ani, am beneficiat de preaplin crescând, e chiar irelevant de ce s-a întâmplat asta. Venind cu o foame neostoită de iubire, a trebuit să o descifrăm, să o decojim, să o demascăm din formele în care era deghizată: atenție, afecțiune sau sex. Sigur, ca să ai acces la înțelepciunea asta trebuie să treacă ani, cărți citite, terapeuți din diverse domenii și un pic de deschidere la vindecare. Zic deschidere pentru că pare că acest cine mă iubește, mă iubește oricum, e ca și cum ai pune o glazură curcubeu peste o mămăligă – arată ca un tort, dar nu e comestibil. Te iubește fără să te cunoască și când dă să te cunoască, va dezveli ceea ce tu ai ascuns cu atâta grijă încercând să te mulezi pe niște așteptări, unde mai pui că e al naibii de dureros să rămâi în curu’ gol în fața oricui. Problematic dacă vreți și e desigur opinie personală, este că la un moment dat devenim responsabili de cum umplem “love tank”, cum ne asigurăm că suntem pe full cu tot ce implică asta, uneori și cu durere. Zice articolul: Good relationships keep us healthier and happier. Adevărat, dar ce mă întrebi?! Suntem sănătoși și fericiți dacă putem să stăm singurei și să ne placă de noi, dacă ne ținem mintea ocupată cu lucruri care ne fac plăcere, dacă învățăm că putem fi așa fără intervenție din afară. Și ca să o dau pe trending, cu astronautul care e la a patra căsnicie, de data asta cu o româncă, trăitul durează toată viața și e alegerea noastră cât investim să trăim frumos. Dacă e investiție, putem să-i dăm dreptate parțial lui Moromete, legat de fonciire: “N-am! Păi tu crezi că noi fătăm bani?!” Cred că, v-am zis că n-am certitudini, dacă “am făcea” întâi iubirea pentru noi, nu ne-am mai preocupa atât despre cum întreținem good relationships și am lăsa mai jos așteptările privind ce ar putea investi alții în noi.

Pun o poză de acum 18 ani, tot se apropie o aniversare a celei mai longevive relații în care am “investit” și concluziile articolului. Sunt triste concluziile pentru că te fac să te simți responsabil de ceva ce nu este niciodată unilateral. Totodată, poți să petreci multe ore în același loc cu cineva și să nu fie timpul de calitate care s-ar consuma într-o oră de atenție nedivizată o dată pe lună – mereu mi-a plăcut Statistica. 😛 Deh, măh, ziceam și eu… du-te tu, că ești mai cuminte. “Think for a moment about a relationship you have with a person you cherish but feel like you don’t see nearly enough. How many hours do you think you spend with this person in a single year? If you’re 40, and you see them once a week for a coffee hour, that adds up to the equivalent of 87 days together before you turn 80. If you see them once a month, it’s about 20 days. Once a year, about two days.

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s