Escape from reality

Am cam exagerat cu titlurile astea în engleză, dar dacă ziceam amintirile mă chinuiesc, îmi făceam probleme cu drepturile de autor :).  Mă gândesc cum să fac cu scrisul pe blog, să nu fie o chestie forţată, să nu cad în melancolie, să nu…Mi-a zis cineva de curând că ar trebui să ies mai des, să iau pulsul oraşului, să cunosc oameni, să-mi caut cumva inspiraţia. Cred că nu poţi să scrii despre experienţele altora, şi chiar ieri am observat că există o variantă de Sex&the city pe unul din blogurile noastre. Oricum nu mă pricep la relaţii, cu atât mai puţin să scriu despre asta.

Despre viitor nu pot să scriu, sau mă rog aş putea, da’ tre’ să mă concentrez puţin :).

Aşa am ajuns să mă gândesc cum ar fi să poţi să evadezi în propriile amintiri, şi primul lucru care mi-a venit în minte a fost poza care circulă pe fb cu actorii din Liceenii (cică viaţa era mai uşoară şi noi eram mai fericiţi). Pe bune?!

Mi-am pus în căşti melodia asta de la t-short, pentru cine nu ştie, e Ok, nu a pierdut nimic. Nici nu aveam casetofon cu auto-reverse.

Cum făcea Harry Potter când evada în lighenul cu amintiri (îi zicea Pensiv(e), dar chiar arăta ca un lighean), să încerc şi eu. Şi închid ochii. E primăvară şi eu stau sub unul din caişi şi plâng cu sughiţuri. Încerc să mănânc o caisă necoaptă şi nu reuşesc, niciodată nu mi-au plăcut fructele verzi. Mă uit la o furnică cum se chinuie să urce pe o bucată uscată de pământ. E linişte în grădină şi miroase a crud, a verdeaţă de mai. E ziua mea, împlinesc 15 ani, cred. Îmi trag nasul, şi decid să mă ridic, am jelit destul. Ştiu că nu vine nimeni să mă consoleze, ştiu şi că nimeni nu dă doi bani pe serbatul zilei, mai ales la ţară. Îmi făcusem şi tort. Fuck this shit!

Deschid ochii şi am revenit.

Poate nu am ales evadarea potrivită, dar ideea unei aplicaţii mai şmechere decât ligheanul lui Harry Potter e totuşi perspectiva cu care trăim în 2014, şi da, asta face viaţa mai uşoară!

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Escape from reality

  1. Uitam atat de multe incat nici nu stim ce mai este de amintit. Cineva ti-a spus sa iesi in lume ca la un moment dat sa iti amintesti ce este de amintit.
    Experienta altora este a altora dar stand in ligheanul Potterist nu vei avea ce sa iti amintesti nici de al tau.
    Sex&theciy este real :):):):!
    Oare am coerenta?!

    Apreciază

    • Ideea era ca vreau sa povestesc despre ligheanul meu intai, si apoi vad daca mai e cineva dispus sa asculte. Lets take it easy: do the city first and the sex later :).

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s