A Self-Made Woman

Un titlu în engleză pentru că în română nu avea corespondent. Adică o femeie realizată prin propriile forțe. Am un obicei prost de a asculta conversațiile celor din jurul meu. Cum nu mă pot lupta cu propria natură, ascult și uneori (bad, bad kitty!) intervin. Așa s-a întâmplat și în recent încheiata vacanță de la bulgari. Stăteam la masă la terasă și vedeam încercările disperate ale unui chelner de a explica diferența dintre pâine normală și lipia pe care o fac ei în cuptor, unor turiste din Germania. Am intervenit, le-am sugerat să ia lipia că oricum e mai bună și într-adevăr mi-au mulțumit când au primit comanda. Cum stăteam și ne savuram cina, printre mese se strecoară o tipă și în urma ei doi bărbați. Ocupă masa din spatele meu și încep să vorbească, erau români. Vine să ia comanda același chelner și discuția deviază de la diferența dintre guvid și stavrid la:

– I am going to live here, in Balchik, next year.

– Work?

– No, I am going to buy a place!

Engleza chenerului era impecabilă, căci se pare că a înțeles. Eu nu am înțeles, dar nici nu am reușit să prind alte informații despre această mutare. Ceea ce nu am înțeles eu:

  1. De ce domini o conversație când ești la masă cu doi bărbați?
  2. De ce te-ai muta la Balchik?

Nu am avut niciun exemplu de cochetărie în familie, deci nu știu cum se face, dar… vreau să învăț. Vreau ca măcar la 50 de ani să deprind obiceiul de a nu mărșălui singură către destinație, vreau să mă ajute un bărbat să mă așez pe scaun și să-mi comande o băutură ușoară și o friptură de vită. Nu neapărat că asta ar fi definiția cochetăriei, dar prea suntem bărbătoase și hotărâte. Avem termene limită, proiecte și chiar ritualurile de înfrumusețare sunt mecanice. Trebuie să fim frumoase, feminine, dar să avem niște țeluri masculine. Eu, eu o să-mi cumpăr o casă… pentru că vreau, pentru că pot! Eu știu ce vreau să mănânc, să beau și apoi ne mirăm că până și sexul a deveni un soi de negociere. Ajungi să te întrebi dacă cine iese teafăr din această negociere are c%aie mai mari.

Nu militez pentru femei lipsite de inițiativă sau cu rol de păpuși gonflabile, dar pare că au rămas prea puține tipologii. Eu pentru asta o să dau vina pe comunism întotdeauna. Pentru momentele când femeile s-au îmbărbătat să rupă legătura cu nou-născutul și să revină la muncă. Am uitat să fim dulci, inocente pentru că nu am văzut asta nicăieri. Am uitat că suntem sursa hranei de orice natură: sufletească și fizică, suntem sursa inspirației pentru artiști. Și ce a rămas?! A rămas femeia care știe bine, știe tot, poate orice și nu are nevoie de nimeni. Eu nu mai vreau așa! Vreau ca omul meu să mă privească în ochi și să știe ce vreau și uneori să se impună cu blândețe atunci când sunt prea dură cu mine. E o luptă continuă a lui cu mine și a mea cu mine. Dar eu nu aș vrea să-mi iau o casă în pitorescul Balchik și să constat când bate vântul năpraznic în obloane, că nu e decât un sătuc și puteam naibii să locuiesc și la Costinești.

P.S.: Speram că nu e nevoie de PS, dar totuși: Pentru cei ce nu înțelege, susțin drepturile egale dintre bărbați și femei, cu accent pe protejarea sexului frumos și slab.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s