Mirror Me

Am eu așa o fixație pentru chestii din Marin Preda, cum ar fi citatul de mai jos:

“Dispariţia iubirii e ca o oglindă întoarsă, nu se mai vede nimic, te uiţi zadarnic în ea. Gestul tău nu se mai reflectă, nu-i mai răspunde nimeni. Eşti singur.”

Cum ar fi să fie ok să (mai) fii și singur? Nu e așa rău, pe bune!

„In trying to work consciously with the concept of mirrors, the very first thing to
acknowledge is that it is always a lot easier to see something in someone else than in ourselves.” (e dintr-un material foarte mișto numit The Journey of Adjustment)

Dacă ești deschis la minte, știi că trebuie să vindeci niște minor issues pe care le-ai adunat din diverse surse. Acum, fiecare alege cum să lucreze cu aceste problemuțe, uneori e permis să alegi să nici nu te uiți la ele (uneori e dureros și liberul arbitru & stuff). Dacă eu îmi fac munca și încerc să văd în fiecare interacțiune cu o persoană cam ce butoane îmi apasă și de ce poate să mi le apese fără să mă cunoască bine, mă aștept ca și celălalt să facă la fel. Problema este că uneori uit să mai plec din fața oglinzii. Se pare că prieteniile adevărate sunt alea în care nimeni nu se supără și toți învățăm ceva din oglindire. Dacă tu prietena mea de o viață, vezi că sunt cheltuitoare și de-aia nu am niciodată bani, ce oglindesc eu de la tine? Mi-am petrecut foarte mult vreme urând-o la propriu pe soră-mea. Nu-mi dădeam seama că o urăsc, dar mă enerva sinceritatea ei în cele mai nepotrivite situații și afinitatea pentru cazuri fără speranță. Asta însemna că era mama răniților și părea că s-a născut fără un filtru empatic. Foarte greu am reușit să înțeleg de ce făcea asta și mai greu o să-mi fie să încerc să trăiesc așa.

Dacă eu constat că un prieten a sărit peste duș multe dimineți, o să evit să-i spun: Frate, spală-te! Nu știu cum să-ți spun, dar puți! În schimb o să încerc să aflu de ce acest om interacționează cu mine, unde pute ceva în viața mea, sau unde mă simt eu stinky. Poate că uneori mă trădez trăind sub potențialul meu și nu reușesc să văd asta. Poate că ceva este într-adevăr împuțit și ne-asumat la muncă. Le întorc pe toate fețele până găsesc. Nu găsesc mereu răspuns, nu găsesc nici soluție, dar investesc timp în asta. Dacă împuțitul dispare din viața mea după documentarea tuturor aspectelor, pe undeva am dibuit-o. Dacă nu, cu ajutor divin o să încerc să-l confrunt cu intelligent co-operation: Uite, știi… poate că ar fi bine… (sunt varză la comunicări de genul ăsta). Sau, cel mai important și dilema mea de azi: plec din fața oglinzii. Am încercat, am consumat energie și am constatat că e o oglindă veche, nu mai stau. E o dilemă pentru că nimeni nu-ți spune cât să stai să fie bine și mie răbdarea îmi lipsește. Mai ales că uneori (știm cu toții) obiectele din oglindă sunt mai aproape decât credem.

Mă simt mai bine acum că am pus pe „hârtie”, știu că uneori ideile mele sunt înșirate aiurea, dar în capul meu e ordine. 🙂

light-clouds-grass-ground

photo @pexels.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s