… doare cel mai tare…”

Chiar dacă nu crezi în somatizare, se pare că emoțiile reprimate duc (pe termen lung) la apariția unor simptome fizice. Eu cred în asta și cred cu tărie că trebuie să ne ascultăm corpul și ce semnale ne mai transmite el. Cumva am tot ezitat să scriu despre asta și o să explic și de ce. Mă doare spatele (sau așa se simte) și piciorul de vreo 3 săptămâni și cel mai sigur mi se trage de la nervul sciatic. Lăsăm deoparte ideea de medic și când mergem la medic. În primul rând avem în vedere asta: “Women are likely to be treated less aggressively until they prove that they are as sick as male patients.” de aici. Nu are importanță că ajungi sau nu la doctor, perspectiva asta este demoralizatoare din start. Am auzit-o cu toatele sub diverse forme: Rabdă baba la frumusețe? (WTF?!), Haideți doamnă că nu e așa rău!, Tu nu știi cât de tare mă durea pe mine?! (again WTF?).

Ești învățată de mică să reziști, fie că e vorba de descurcatul părului, fie că e o julitură, crampe mentruale, naștere naturală, operație cezariană, etc. – mesajul este că poți să le înduri. Eu am mai suferit de chestia asta prin iarnă, dar parcă a trecut mai repede și mai blând. Acum mi-e frică să mă pun în pat pentru că durerile sunt mai intense noaptea. Le-am suportat o noapte, două, acum am învățăt că nu e bine să dorm. Am cercetat internetul, am citit despre procesele chimice din mușchi și mi-am luat niște magneziu, calciu, aspacardin (durerea aia continuă cam dă palpitații) și mydocalm. Abia în a doua săptămână am recunoscut că nu mai pot, că mă doare de îmi vine să urlu. Somatizare, somatizare, dar s-o știm și noi. Am reflectat la conflicte interioare, la emoții și în cele din urmă am simțit o ceață binefăcătoare pe creier. Nu mai puteam să mă gândesc decât la durere: cum să mă așez să nu mă doară, ce să iau să nu mă doară, cum să-mi fac traseul cu transportul în comun ca să evit să stau jos, cum să suflu nasu’ sau să strănut fără să mă doară. Revelația a fost că am evitat să mă vait foarte tare, am evitat să-mi iau pauză de la muncă, eu singură am minimizat efectele durerii. De ce? Pentru că nu vreau să fie deranjantă suferința mea. Contrar bunelor mele obiceiuri (de a cerceta pe site-uri din afară), m-am consultat inițial cu internetul “românesc”. Nimeni nu zice că ar durea așa tare, deci tu ești prea slabă. Găsești informații din belșug de acum 7, 10 ani pe site-uri precum Kudika, libertatea pentru femei, you get my point. Cauți în engleză și în afârșit dai peste oameni (adică opusul superman-ilor): Sciatic nerve pain can be so excruciating and debilitating – ce cuvinte mari pentru o durere de spate banală te gândești în timp ce piciorul e aproape amorțit de la alifia cu arnică și nu mai știu ce. Că e amorțit e bine, dar îți dă și niște senzații ciudate de la faptul că răcește locul pe unde te-ai uns cu ea.

Unde vreau să ajung? Mă doare rău! Și nu aștept să-mi treacă, fac exerciții ușoare, mă ung cu creme naturale, încerc să mă hrănesc și să mă hidratez și să merg pe jos când e posibil. Că nu poți să faci mare lucru în plus. Dar vreau să pot să spun că mă doare și că da, e vina mea că simt presiunea unei noi provocări profesionale. Culmea e că nu e nimic romantic, nu o simt acolo unde e susținea organismului – în coloană. O simt acolo unde ceva cu terminațiile nervoase, respectiv în bucă. Da, are legătură cu înaintare pe un drum mai puțin bătătorit, dar nu mă împiedică să înaintez, chiar dacă nu merg așa demn cum îmi imaginez. 🙂 De fapt, e fără concluzie. Dragele mele, spuneți când vă doare și exagerați, e ok – o să fim bine oricum! ❤

sursa poză: pexels.com