Doar 2 idei.

Pe lângă preocupările noastre de zilele astea, respectiv lipsa unui super-erou, că de villain (țărancă adică) nu ducem lipsă. Am pus titlul în engleză pentru că, până să caut în dicționar, credeam că înseamnă o stare de letargie, de amorțire. Dar, meaning: satisfaction or reparation for a wrong or injury; amends; căință, ispășire; remușcare. 

Și dacă am clarificat asta, mi-am clarificat că și în cele mai adânci momente de amorțire nu am stat inertă. Zice Eftimie aici despre cum trebuie să muncești, să faci curat, să astupi găuri și să dai cu otravă dacă nu vrei să te năpădească gândacii (nici nu știu dacă e un eufemism, că și parlamentari sună rău). Eu știu cel mai bine, pentru că mi-e frică de gândaci ca de moarte. Chiar ieri noapte am visat că strivit un gândac și apoi am murit de scârbă. Și zic așa: da, fratili meu, muncesc pentru mine și pentru cei din jurul meu, dar problema este tot pe proverb românesc: Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Până acum 2 luni, habar nu aveam de declarația 600 și alte forme de venit. Am fost plătită mereu curat, puțin, dar curat. 🙂 Acum trebuie să învăț – the hard way – cum se trăiește din scris, adică drepturi de autor. Din bula mea curată, spălată cu Domestos și cu toate găurile astupate, am trimis intenția asta păguboasă să devin scriitoarea lu’ pește prăjit. Nu m-a lovit încă notorietatea, că aia o să se vadă când voi investi într-o temă mai drăguță la blog și când o să mă opresc din a mă preface că știu chestii despre wordpress, dar… dacă mă lovește?! 🙂

A doua: Până ne uităm la drobul de sare și așteptăm să se hotărască el singur, am mai observat ceva pe care nu s-a așternut încă praful uitării: #metoo. Sau s-a așternut și l-au lustruit până a ieșit din nou la lumină. Cum și-a luat-o bietul actor Aziz de la o fană, nu e locul meu să zic dacă a fost sau n-a fost cum zice ea. Știu că de obicei înșir așa niște idei și pare că nu se pupă între ele (cel puțin nu consensual), dar am o logică. Ideea cu ce faci tu care te privește doar pe tine, merge atâta timp cât ești în bulă, în casă, într-un tunel cu lumina stinsă, etc., oriunde ești tu cu tine. Altfel te lovești de alți oameni, instituții, vrei să cumperi dezinfectant de la ei, dar nu merge pe troc, ș.a.m.d. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană solitară, uneori trăiesc mai mult în imaginație decât în realitate, dar tot nu merge să fiu singură. Și dacă stau eu cuminte, deep down tot sper să vină cineva să mă ia de mână la un moment dat. Suntem ființe sociale și chiar și atunci când pretindem că ne preocupăm doar de cei 2 metri din fața peșterii, tot sperăm. Ceea ce nu e așa rău, îmi zic singură. Soluția temporară este să cauți un loc cu mai puțini gândaci, dar să fie tot aproape de oamenii care îți sunt dragi. Zicea Marin Preda în Delirul: “E plăcut şi îndrăzneţ să gândeşti, dar dacă gândirea nu duce la acţiune, ce rost mai are?”

sursa: să mă ierte autorul, am făcut poza la o conferință – dar nu mai știu care.