Despre tine, despre noi

Abundă our sweet addiction de mesaje de ziua lui din partea ei: #viațamea, #sufletulmeu, #inimamea… și m-am gândit să fac și eu postare despre el, azi când împlinește 40 de ani. Ar fi doar puțin exagerat să zic că și-a petrecut jumătate din viață alături de mine, pentru că practic mai facem și altceva în timpul ăsta – nu stăm lipiți. 🙂 Irelevant că m-a rugat să nu fac nimic special de ziua lui, știe deja că foarte rar fac ce mi se spune. Plus că nu mă bazez că-mi citește prea multă lume blogul… 🙂

Despre cum se simte căsătoria am scris aici și rămâne la fel de adevărat și acum. M-am apucat și eu de cartea aia cu arta nepăsării, mult mai târziu decât restul lumii pentru că urăsc să mă înscriu în vreun trend. De asemenea, sufăr puternic de nedreptate și cumva cele două se suprapuneau în capul meu și reieșea că nu vreau să fiu nesimțită nesimțitoare. În practică noi suntem destul de egoiști, dar societatea ne zice că e urât să fim așa, deci ne străduim să părem cumva… altfel. Acum 21 de ani când am decis să ne străduim să fim mai puțin nesimțitori unul față de celălalt ne-am prefăcut puțin (mai mult), ajungând în cele din urmă să uităm cine suntem cu adevărat. Ce știam eu la 17 și el la 19 ani despre afecțiune și iubire?! Nimic! Nici măcar constatarea acestei crude realități din teren (după mulți ani de frustrări interioare și exteriorizate) nu m-a făcut să răsuflu ușurată – it is what it is! Nu ai cum să intri într-o relație conștient știind fix nimic despre cum se simte iubirea adevărată. Nu dau vina pe părinți, păstrăm asta pentru ședințele de terapie, dar adevărul este că dacă nu ai văzut niciodată ceva nu prea ai indicii despre cum să-l recunoști. Noi, generația născută 1970-1980, am crescut cu ideea să fim cumva – fii cuminte, ascultător, etc., fără să avem nici cea mai vagă idee despre cum e să fii… iubit fără rezerve. Cică asta se învață de la părintele de sex opus, continuarea o știți și voi: eu am devenit mama și el a devenit așteptările mele de la o figură masculină proeminentă. 🙂 Cât îți ia să-ți dai seama de toate astea? Plus/minus 20 de ani. Între timp faci și tu ca toată lumea și încerci să te strecori cumva în suma aia a așteptărilor.

Se întâmplă o grămadă de chestii în 20 de ani, unele plăcute și tingly inside și altele normale, viața e plină de complicații și întreruperi. Ceea ce nu înțelege nimeni și motivul pentru care eu nu cred în afecțiunea explicită pe rețele de socializare este că pornim de la premisa greșită. Presupunem normal că e o poveste a doi oameni care s-au iubit. Dar dacă nu s-au iubit la început?! Dacă e doar povestea a doi oameni care se descoperă și care se străduie să se placă măcar puțin? Motivele pentru care încercăm “una nouă”, are la bază dorința de a re-trăi acel fior de la început. Eu tot aleg relația în care sunt în ciuda faptului că mă plâng la fel de mult ca toate femeile – la început toată lumea se preface că e ceea ce are nevoie celălalt. Mi-am dat seama vara asta că și profesional facem același lucru, deși e o tâmpenie. Nu am luat niciodată în considerare că noi suntem deja ceea ce avem nevoie și senzația aia călduță de validare e doar o iluzie. Se poate să descoperim că nu am fost niciodată potriviți unul pentru celălalt și că a fost o călătorie drăguță de cunoaștere a sinelui petrecută în compania cuiva. Uneori ne place să provocăm soarta sau universul și ne agățăm de cineva-ul care credem noi cu tărie că e jumătatea noastră. Poate că dacă ne-am îmbarca în această călătorie cu credința că suntem întregi nu ar trebui să ne batem capul cu dilemele astea 20 de ani.

Nu o să fie postarea aia flamboaiantă despre iubire care te consumă, pentru asta vă invit să-mi citiți cărțile cu final fericit despre povestea dintre noi, disponibile gratuit pe blog. Pentru că indiferent ce aduce viitorul, el este și va rămâne omul meu – my person. Adică omul care a înțeles că a trebuit să-mi operez estetic nasul, deși el mă plăcea și așa. Tot el se străduie să înțeleagă zilnic că eu vreau mereu mai mult, mai bine și că nu o să mă opresc niciodată din căutarea adevărului meu. Nu știu dacă mă acceptă așa cum sunt sau dacă mă iubește necondiționat, dar nici eu la rândul meu nu aș putea să-mi iau astfel de angajamente. Suntem aici acum, la jumătatea vieții și facem planuri de viitor. Nu știe nimeni ce urmează și e atâta frumusețe în asta cât să ne determine să ne trezim zâmbind în fiecare dimineața. Noi cu atât mai mult cu cât nu reușim să dăm jos din patul matrimonial rodul iubirii ajuns la aproape 10 ani. 🙂

“Unhealthy love is based on two people trying to escape their problems through their emotions for each other – in other words, they’re using each other as an escape. Healthy love is based on two people acknowledging and addressing their own problems with each other’s support.” (Mark Manson, The Subtle Art of Not Giving a F*ck)

Advertisements

2 thoughts on “Despre tine, despre noi

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

Create a website or blog at WordPress.com

Up ↑