Că știm că Nietzsche era un big baby. Constat în timp ce scriu că personajele mele feminine plâng mult. Spun că îmi dau seama de asta în timp ce scriu cumva inconștient, așa cum cred că ar trebui să scrie oamenii care se simt inspirați. Dacă apoi stau să judec, să recitesc, simt nevoia să modific. Și nu-mi place să modific, pentru…
Povestea noastră
Oricum aveam de gând să scriu ceva despre Valentine’s Day, dar a fost ciudat că ieri noapte ne-a întrebat ăla micu’ cum ne-am cunoscut. L-am lăsat pe tatăl lui să înceapă povestirea cu: Era pe la 1900 și ceva. Nemții înaintau spre Oituz… De fapt chiar așa era: în 1998 într-o zi de sâmbătă, când la ProTV se…
Cum să șezi în bulă
Blând, cum altfel?! Se poate să și taci când n-ai de spus nimic. Și eu chiar nu am găsit nimic de spus. Urmăresc tot ce se întâmplă, trăiesc prin entuziasmul prietenilor mei, dar recunosc că nu am fost în piață. În bula mea de facebook am peste 800 de prieteni care nu mi-au dat unlike și nici nu au…
Doctor, doctor…
Mă tot gândesc dacă să scriu despre medici, mai ales că am lucrat vreo trei ani într-un centru medical și m-am atașat de mulți dintre colegii mei. Eu evit de câțiva ani să mai merg la doctor și nici nu am avut vreo problemă care să merită atenție deosebită (este foarte posibil să aleg să ignor dacă ar fi fost)….
Cele două fețe ale dragostei
Sau mai multe, câte e nevoie! M-am gândit să încep mai devreme cu postările dedicate iubirii, nu de alta, dar am multe de spus. 🙂 Eu sunt Gemeni și mă mândresc cu asta, chiar dacă în jurul meu sunt oameni care nu cred în horoscop. Despre Gemeni se spune că sunt duplicitari, fățarnici și alte epitete flatante….
Despre oameni și atât
“Highly sensitive people are too often perceived as weaklings or damaged goods. To feel intensely is not a symptom of weakness, it is the trademark of the truly alive and compassionate. It is not the empath who is broken, it is society that has become dysfunctional and emotionally disabled. There is no shame in expressing…