este ceva ce nu se atinge niciodată, dar în căutarea ei merită să alergi toată viaţa.” zicea Tudor Chirilă în “Calul din Marlboro”. Tind să-i dau dreptate, pentru că din toate lucrurile pentru care alegem să luptăm, fericirea e fără dubiu cea mai importantă. Dar cum faci să o recunoşti?! Eu mai chestionez oamenii uneori referitor la momentele lor de fericire pură; dacă le pot localiza, sau dacă par momente de fericire doar raportat la prezent, la faptul că acum suntem mai înţelepţi.

Eu simt că momentele de fericire au trecut pe lângă mine, deşi mă laud cu o memorie destul de bună. Femeile oricum schimbă regulile jocului mult mai des, aşa că pentru noi e şi mai confuză ancorarea momentelor de fericire în timp şi spaţiu. Adică e posibil ca ceea ce te făcea fericită acum zece ani să nu mai aibă nimic în comun cu fericirea la care aspiri în prezent. Mi se părea foarte cool instrumentul ăla magic, din Harry Potter, numit pensiv. Pur şi simplu stoca amintiri, amitiri care nu te deranjau decât dacă decideai să le vizitezi. Îmi imaginez uneori cum ar arăta o aplicaţie de genul ăsta, dar care să-ţi permită  să rememorezi doar momente plăcute. Mă gândeam să fie o aplicaţie ca un jurnal. Întâi îi defineşti nişte termeni, un cadru necesar pentru un moment de fericire. Pentru mine e foarte important să atingă toate simţurile. De exemplu, dacă mă gândesc la toamnă, mă gândesc la copilăria petrecută la ţară, la miros de vinete coapte . Cumva să defineşti culoarea fericirii, gustul şi mirosul ei. Dacă aplicaţia ar arăta ca un jurnal, în fiecare zi ai putea să introduci parametrii zilei respective, şi aplicaţia să-ţi arate cât de aproape te-ai aflat de un moment de fericire. Poate că uneori e perfect match cu ce ai definit tu, şi în felul ăsta îţi dai seama că fericirea nu e chiar intangibilă. Şi dacă eşti femeie ai putea avea revelaţia că nu eşti chiar atât de greu de mulţumit. 🙂

O să mă abţin să definesc ce înseamnă fericirea pentru mine, dar sigur are culoarea roz, miroase a vanilie şi trandafiri şi presupune o muzică de fundal din anii ’90.

Şi la final, un strop de înţelepciune:

“Part of the inhumanity of the computer is that, once it is competently programmed and working smoothly, it is completely honest.” ― Isaac Asimov