Dacă îmi aduc bine aminte, am scris textul de mai jos într-o zi de marți prin luna martie: “Citeam la Drăgotoiu (zis Drăguțelu’ din motive evidente) că suferim de lipsa timpului. Uneori e o problemă de gestiune, alteori de alegeri și de cele mai puține ori de lipsă la propriu. În primul caz e vorba de acei oameni care pur și simplu vor să manipuleze timpul (și oamenii) în favoarea lor: îi cunoști în clasa I, sunt colegii care întârzie constant deși stau foarte aproape de școală. Acei copii devin adulții care o să te umple de scuze care mai de care mai incredibile, vorbesc mult, te zăpăcesc, îi oprești din vorbit ca să nu te enervezi. Sunt oamenii care se milogesc la bancă, la supermarket, la fix un minut după închidere. În al doilea caz alegi conștient să faci altceva cu timpul tău. Normal că nu poți să faci asta fără să te mângâi singur cu o scuză – sunt obosit, rar apuc să stau și eu să mă uit la show-ul ăsta, etc. Cum e cu ultimul caz?! Ne lipsește cu adevărat?!

Eu resimt asta și uneori refuz să o spun. Adică nu-mi ajunge timpul, dar sunt așa de bitchy cu mine că de cele mai multe ori nu mă aleg pe mine. Aleg să fac cât se poate din ce contează și când vine vorba de ce contează pentru mine, mă scap pe mine la propriu. De la începutul anului, mă tot mint că pot multe și de toate și am ajuns să sacrific ce îmi e cel mai drag: scrisul. Toată lumea în jurul meu îmi spune că inspirația nu vine așa oricum și că nu-ți poți propune să scrii la comandă. Dar cum e atunci când ești atât de obosit că până și cele mai banale sarcini devin o corvoadă? Cum oameni simpatici îți spun că nimeni nu mai vinde cărți, că nu poți să trăiești din asta și refuzi să crezi. Nu e ușor să nu te lași, dar te lași… eu simt că am renunțat. Nu mai am chef să scriu, nu mai mi se pare cool să fiu o picătură în oceanul de bloggeri și pseudo-scriitori. Poate că a fost cool o perioadă, dar povara a 800 de cărți publicate pe cont propriu și care momentan strâng praf în debara, e cam demoralizantă.” 

Exact așa simțeam, dar mi-a luat cam vreo 4 luni să-mi dau seama că nu contează.  Nu contează dacă pierzi timp făcând ceva ce îți place. Time is money, dacă vrei să fie despre bani. Altfel poate fi despre orice altceva!

Se știe că suntem o adunătură de pișcotari cu un strop de talent, așa că o să fac ceea ce mi se pare corect – o să vă invit să-mi cumpărați prima carte de aici. Pentru că așa cum zicea și Eftimie: să declare tot omu’ că citește cărți, să reiasă că românii citesc. Adică nah, e ok să spui că citești cărți pe care le-a scris un blogger care nu e suficient de original încât deseori citează din filme. 🙂 Dar cu permisiunea celor care mă citesc constant, nu o să mă las de scris. O să termin și a doua carte și o să scriu atâta timp cât consider că e terapeutic. O să aleg să sacrific timp făcând ceva care îmi aduce împlinire, pentru că strofocarea mea de a monetiza aceste eforturi m-a costat piederea drive-ului. Se pare că trebuie să-ți lipsească ceva țigle atunci când faci blogging fără așteptări.

So be it! Sper să vă placă!

sursa: pexels.com