Mulțumită Adelinei și lui Cezar de la vinul.ro, am ajuns în locuri în care nu speram să ajung, poate să mă și educ oleacă, de data asta la Domeniul Bogdan. Uneori îmi place să mă alint spunând că nu știu nimic despre vinuri, am lăsat și link-ul în care Cezar explică foarte frumos perspectiva unui…
Author: Irina
Tatăl nostru
Am scris introducerea asta înainte onomastica mea, a noastră, mi s-a părut prea întunecată, așa că am dat-o cotită: Știu și eu ce butoane ale audienței restrânse să apăs, dar niciodată nu mă duc prea adânc. Mi-e frică să nu lovesc în cineva cu sensibilitatea devenită proverbială la noi în familie. Îmi zic mama și…
Sfânta Irina
Posibil să existe încă oameni cărora nu le-am spus că sunt part-time asistenta persoanală a unei Irine – azi ne-am sărbătorit muncind. Dacă nu s-a scris destul pe temă, viața e plină de lecții, copiii ne dau lecții, partenerii sunt oglinzile noastre neflatante, prietenii sunt pe linia adevărului nefiltrat și la final ne mai dăm…
Che figata
Ascult de mai bine de două săptămâni o melodie pe care toată lumea pare să o descopere (inclusiv italienii) după ce au urmărit un serial pe netflix – Fidelitate. În vizita la Cărturești, observ că e printre romanele best-seller, cu bulina adecvată de reclamă la versiunea ecranizată. Melodia se numește Stavo pensando a te (mă…
Lecții pentru copii mari
Tot citesc, în special la tinere mame, despre lecțiile pe care le învață crescând un pui de om. Recunosc că m-am sustras discret din grupuri de parenting în care am fost invitată, nu pentru că nu am de învățat, ci pentru că depășisem nivelul la care erau părinții respectivi… nu de cunoaștere. În afară de…
Retrospectiva
A anului, a vieții de până acum, a tot… Mă gândeam să scriu altceva, am vorbit la telefon între timp, m-am conversat și pe celelalte mijloace disponibile pe desktop, am mâncat și m-am uitat la ceva. Contrar tuturor indicațiilor de cum ar trebui să ne savurăm masa, eu mânânc la laptop în timp ce savurez…